Domnului Gongea nu i-a plăcut niciodată să aibă şef. A vrut să fie propriul angajat şi să muncească pentru cine îi place, adică pentru familie şi pentru prieteni. Printre afacerile pe care le-a dezvoltat în timp, în urmă cu cinci ani a început să crească prepeliţe. Îi plăceau. Mâncase carne de prepeliţă, gustul de vânat i se părea delicios şi apoi ştia că ouăle micilor păsări sunt adevărate remedii în boli digestive şi cardio-vasculare. A început să caute informaţii pe internet, să mai întrebe printre cei care deja aveau o astfel de afacere şi, după ce a trecut de primul an şi primul eşec, ce nu l-a descurajat, lucrurile au început să meargă bine. Vinde mai ieftin decât la supermarket şi cel mai important, carnea şi ouăle produse de prepeliţele lui sunt mereu proaspete.
Şi pentru că nu vrea să se oprească aici, antreprenorul Gongea, el însuşi mare gurmand, şi-a propus ca în curând să-şi facă şi o păstrăvărie. Toate astea, în curtea lui de la Ograda.

Păsări mici şi planuri mari

Ninge ca-n poveşti, dar Ograda nu e cel mai bogat sat din lume şi orice imagine idilică se împotmoleşte în noroiul format pe lângă şosea. Nu ne pasă, am venit să vedem ce n-a văzut vreodată o carmangerie din Slobozia: prepeliţe.
Micile delicatese sunt firave şi tot ce ţine de ele este în miniatură. Fac ouă cât un bănuţ rotofei,  au piept şi picioare mici şi gustoase, cu gust de vânat boieresc, nu ca lumeştile găini.
Asta ştia şi Ion Gongea, când s-a gândit, în 2007, să pornească o afacere cu prepeliţe. Mai mult ca o pasiune, pentru că la noi nu există o cerere atât de mare pentru carnea sau ouăle, de altfel, foarte bune, ale păsărilor care îţi încap în căuşul palmei.
A căutat pe internet, a citit, a întrebat un producător deja consacrat şi s-a apucat de treabă. A cumpărat mii de ouă şi până să treacă perioada de incubaţie, construise singur şi cuştile pentru mica sa afacere.
„Am început cu 15 clocitori şi am cumpărat ouă, de ordinul miilor, de la o fermă de la Clinceni. A fost şi prima dezamăgire, pentru că am avut o producţie mică, dar nu am vrut să renunţ. Îmi plăceau prepeliţele, mâncasem şi carne, şi ouă şi am crezut că e o idee bună, pentru o afacere mică, dar interesantă. Era începutul, şi într-o afacere ca asta trebuie să fie şi un pic de prudenţă. Nimeni nu-şi încurajează concurenţa. Dar treptat, am început să le înmulţesc din păsările pe care le aveam aici şi la un moment dat aveam atât de multe ouă… Luam 700-800 de ouă, pentru că ele sunt productive dacă au hrana necesară şi microclimatul potrivit”, povesteşte domnul Gongea, despre începuturile lui de crescător.
Apoi adaugă: „Din faza de ou, după 16 zile ies pui. Apoi după 42-45 de zile, încep să ouă, până la 7-8 luni, fac 3 ouă la două zile. În jur de 250 de zile pot oua, după care sunt considerate deja bătrâne şi ouă rar. De aceea, există un ciclu, care înseamnă incubaţia, selecţia lor, masculii separat de femele, apoi crearea unei mătci păstrate să facă ouă doar pentru reproducţie. Restul femelelor sunt apoi ţinute să facă ouă doar pentru consum. Există nişte furaje speciale, care au un conţinut mare de proteine, minerale, calciu, pentru că altfel nu ouă. Punem în furajele de soia chiar şi ulei de consum, din acesta rafinat, pentru că este reţeta standard pentru ele. Rezultatele sunt bune.”

Lipsurile pieţei
 
Toate bune şi frumoase, până la desfacere.
„Piaţa e acaparată de una, două, trei firme care au o relaţie directă cu supermarket-urile sau lanţurile de magazine chiar şi mai mici, dar poziţionate bine… Asta vorbind despre ouăle de prepeliţă, pentru că în România, oficial, nu se poate vinde carnea. Nu există nici măcar un abator specializat pentru procesarea cărnii de prepeliţă. Şi atunci, nu avem ce face. Carnea de prepeliţă pe care o găsiţi în supermarket-uri vine numai din import. La noi se mănâncă prepeliţe doar în sistem gospodăresc, dacă pot să-i spun aşa. Mâncăm în familie, mai dau la prieteni, la rude, dar doar dacă ne ajută să le pigulim, pentru că sunt foarte migăloase…”, glumeşte domnul Gongea despre preţul ce trebuie plătit de către cei care doresc o astfel de desfătare culinară.
Mai are ceva de spus despre faptul că în toată ţara nu găseşti un abator pentru astfel de carne, pe care o laudă a fi delicioasă:
„Nu există, cel puţin la momentul acesta… Pentru că ar presupune o investiţie mare şi acolo unde nu există o organizare a producătorilor, nu poţi face mare lucru. Carnea de prepeliţă e nemaipomenită şi nu veţi putea găsi să cumpăraţi din altă parte decât din import. Nu există în România o cantitate atât de mare de carne de prepeliţă, pentru a fi mâncate ajung doar păsările mai mari de 9 luni şi masculii. Ori suntem totuşi puţini cei care creştem prepeliţe în ţară. Ajung prepeliţele în restaurante, dar bănuiesc că sunt din import sau dacă sunt din ţară, sunt dintr-o sursă proprie, nu neapărat autorizată. Normele sanitare sunt foarte exigente şi presupun multe cheltuieli, iar, din câte ştiu eu, un abator este numai mecanizat şi costă foarte mult o astfel de linie. Pur şi simplu, nu există solicitări pentru un astfel de abator.”
În Ialomiţa, vorbim de 10-12 mici producători de ouă de prepeliţă.
„Eu nu am vândut niciodată către supermarket, pentru că mi-au oferit preţuri derizorii. Vorbim de 20% faţă de preţul cu care ajung în magazinul lor. Ori nu-mi convine să fac aşa. Iar de asta profită cei care sunt convins că n-au crescut în viaţa lor o prepeliţă, poate nici nu ştiu cum arată, dar cumpără de la producător şi revând ouăle către supermarket. De aceea, prefer să le păstrez pentru consumul propriu, al familiei, prietenilor, rudelor, iar surplusul să îl vând direct. Drumul acesta duce la mare, şi oamenii mă ştiu. Opresc, cumpără ouă de prepeliţă direct de la mine. Le vând cu 50 de bani bucata, în condiţiile în care din supermarket le iau mult mai scumpe. Iar de la mine au garanţia că sunt proaspete”, explică el despre greutăţile întâmpinate ca mic producător.

Reţeta casei
 
Ouăle de prepeliţă, pe lângă gustul bun, au şi proprietăţi curative. Se folosesc pentru ameliorarea bolilor digestive, ale bolilor respiratorii şi a celor cardio-vasculare. Crude, nu în număr foarte mare, pentru că au conţinut caloric însemnat, micile pistruiate fac adevărate minuni.
Mare gurmand, domnul Gongea ne povesteşte şi în ce fel poate fi gătită carnea de prepeliţă.
„Ouăle se pot folosi şi pentru diferite cocktail-uri sau în omlete, în diferite combinaţii. Iar carnea, pentru că sunt păsări foarte mici, înseamnă pieptul şi picioarele. Au un gust aparte, de vânat. Prepeliţa e o pasăre ameliorată, adaptată cu mult timp în urmă de către chinezi. Era sălbatică, în mediul natural nu face decât patru-cinci ouă pe sezon, pentru a se reproduce. Dar revenind,  reţeta casei noastre… Carnea e foarte bună fiartă şi trasă prin ulei de măsline, uşor condimentată. E delicioasă. Sau în supe… Au ceva aparte, nu vorbim de acelaşi gust ca la găină, gâscă, curcă… Şi ele sunt foarte bune, dar prepeliţa are un plus de gust. Sunt micuţe, dar cred eu că la o masă, unei persoane îi ajung cam trei prepeliţe pentru a se sătura”, ne face el poftă.

La pescuit de păstrăvi
Şi pentru că îi plac specialităţile, şi nu crede că bucătăria are limitele fixe ale câtorva feluri care să fie folosite, iar şi iar, s-a hotărât ca în curând să înceapă o altă mică afacere de familie: o păstrăvărie.
Şi-a construit bazinele, a început să citească despre cum se cresc în condiţii optime păstrăvii şi e optimist că această afacere va fi mai profitabilă decât cea cu prepeliţe.
„Vom avea o instalaţie în bazine care să menţină apa la o temperatură constantă de 15 grade, atât vara cât şi iarna. Pentru că dacă temperatura scade sub 15, maxim 10 grade, păstrăvii nu se mai hrănesc cum trebuie şi stagnează în creştere. Şi ei sunt o specie aparte, foarte buni la gust şi…
Am observat ceva interesant. Am fost la cineva care are o păstrăvărie şi mănâncă doar dacă sunt hrăniţi de către cineva cunoscut lor, cu care s-au obişnuit. Când le-am dat eu de mâncare, nu s-au clintit. Când le-a dat el, au început să sară din apă… Nu mi-a venit să cred. Şi trebuie să porţi o haină de culoare galbenă, oricât ar fi de ciudat”, ne mai spune domnul Gongea entuziasmat de noua lui descoperire.
Îl lăsăm cu planurile sale şi promitem să ne întoarcem când păstrăvii vor fi numai buni de cumpărat, convinşi că, într-un sat în care nu se întâmplă mai nimic, orice idee antreprenorială merită încurajată.

Mădălina FURIŞ